Reducție mamară
Dacă te simți incomod din cauza sânilor prea mari și vrei să scapi de durerile de spate și de gât, precum și de disconfortul constant cauzat de dimensiunile acestora, operația de reducție mamară poate fi soluția pentru tine! Îți poți recâștiga confortul și încrederea de sine, simțindu-te mai bine în propria ta piele zi de zi.
Citește în continuare și află cum procedura de micșorare a sânilor poate face o diferență semnificativă în ceea ce privește calitatea vieții tale.
Ce este operația de reducție mamară?
Operația de micșorare a sânilor, cunoscută și sub denumirea de mamoplastie de reducere, este o procedură chirurgicală folosită pentru îndepărtarea excesului de grăsime, țesut și piele de la sâni. Prin intermediul acesteia vei obține sâni mai mici, mai ușori și mai proporționali cu restul corpului tău.
Diferența dintre mamoplastie și operația de reducție mamară
Probabil ai auzit vorbindu-se despre această operație folosindu-se mai mulți termeni medicali. Există însă, câteva diferențe între aceștia. Haide să îi explicăm împreună ca să îți dai seama exact de ce ai nevoie și ce opțiuni terapeutice ai.
Mamoplastia este un termen cu caracter general care se referă la orice tip de intervenție chirurgicală la nivelul sânilor, iar operația de reducție mamară este un tip specific de mamoplastie. Există însă, câteva diferențe notabile. Astfel:
- Mamoplastia include și operațiile de mărire a sânilor (augmentare mamară), cât și cele de ridicare (lifting) a acestora (mastopexie).
- Operația de reducție mamară presupune strict micșorarea dimensiunilor sânilor, în special pentru femeile care au sâni excesiv de mari (hipertrofie mamară).
- Ambele pot fi realizate atât pe baza unor motive medicale, cât și doar pe baza preferințelor estetice, în funcție de nevoile și preferințele tale.
Avantajele operației de mamoplastie
În timp ce multe paciente aleg reducția mamară pentru a ameliora simptomele fizice, cum ar fi durerea de spate, gât sau umăr, sau disconfort în timpul activităților sportive, beneficiile cosmetice ale reducerii sânilor nu trebuie trecute cu vederea:
- Sânii tăi vor fi mai mici, mai ușori și mai fermi
- Vei găsi mai ușor articole vestimentare și lenjerie potrivite corpului tău
- Vei remarca îmbunătățirea imaginii de sine
- Sânii tăi vor fi mai bine proporționați, astfel că întreaga ta siluetă va fi mai echilibrată și mai atractivă
- Te vei bucura de o postură mai bună și mai multă mobilitate
- Poți opta și pentru modificări la nivelul areolelor sau mameloanelor în cazul în care ești nemulțumită de aspectul acestora
În ce cazuri și cine poate apela la operația de micșorare sâni?
Există numeroase situații în care poți avea nevoie de o procedură de reducție mamară. Ea este potrivită pentru soluționarea mai multor probleme cu care te poți confrunta. Dintre acestea amintim:
- Disconfortul fizic – Dacă sânii mari îți provoacă dureri de spate, de umeri sau de gât, această intervenție poate elimina disconfortul și te poate ajuta și cu postura.
- Dificultăți la realizarea activităților zilnice – Sânii foarte voluminoși pot limita capacitatea de efectuare a exercițiilor fizice și pot afecta mobilitatea. De asemenea, poate fi foarte greu să îți găsești haine pe măsura ta.
- Afecțiuni dermatologice – În unele cazuri, sânii mari pot chiar să îți provoace iritații sau infecții ale pielii, mai ales la nivelul zonei de sub sâni. Operația de reducție mamară este folosită și pentru prevenția sau tratarea acestor patologii.
- Impactul psihologic – Dacă te confrunți cu complexe legate de aspectul tău fizic sau o scădere a stimei de sine, această intervenție îți poate readuce zâmbetul pe buze, ajutându-te să te simți confortabil în pielea ta.
Programează-te chiar acum la o consultație la Dr. Mujdaba și în urma discuției cu acesta vei vedea dacă ești o candidată potrivită pentru a apela la operația de reducție mamară.
În calitate de chirurg plastician cu o vastă experiență, el va lua în considerare starea ta de sănătate, obiectivele personale și dorințele tale pentru a te ajuta să iei cea mai bună decizie.
Cum se desfășoară procedura?
Înainte ca operația propriu-zisă să aibă loc, trebuie să te prezinți la cabinet pentru o consultație preliminară. În decursul acesteia, Dr. Mujdaba va investiga istoricul tău medical, îți va face un examen fizic și veți discuta împreună atât așteptările pe care le ai de la această intervenție, precum și nelămuririle privitoare la procedură.
Chirurgul poate face fotografii ale sânilor tăi, îi va măsura și va vorbi cu tine despre cât de mult țesut mamar va trebui îndepărtat pentru a-ți atinge obiectivul.
De asemenea, vei primi toate informațiile necesare despre riscurile acestei operații, dar și despre pașii pe care trebuie să îi urmezi după pentru a te bucura de cele mai frumoase rezultate.
Operația de micșorare a sânilor se efectuează sub anestezie generală, astfel că nu vei resimți nicio durere. De regulă, durează în jur de 3 ore, în funcție de amploarea reducerii sânilor și va trebui să rămâi în spital pentru supraveghere timp de una sau două nopți.
În general, operația presupune următorii pași:
- Medicul va face o incizie în jurul areolei tale și în porțiunea inferioară pentru fiecare sân
- Mamelonul va fi mutat în noua sa poziție
- Vor fi îndepărtate excesul de grăsime, țesut glandular și piele de la nivelul sânilor
- Se va insista pe remodelarea formei sânilor pentru un aspect cât mai plăcut, în funcție de dorințele tale
- Inciziile cutanate vor fi suturate (închise) cu precizie, pentru a nu rămâne cu cicatrici inestetice
Dr. Mujdaba este alegerea perfectă dacă îți dorești rezultate cât mai plăcute din punct de vedere estetic, cu aspect natural, bazate pe anatomia ta individuală.
Toate procedurile sunt efectuate respectând în totalitate normele de siguranță, astfel ca tu să beneficiezi de îngrijire medicală de cea mai înaltă calitate!
Intervenția de reducție mamară preț și factori care influențează prețul
Prețul unei reducții mamare efectuate de Dr. Mujdaba este de 4000 euro. În cadrul consultației inițiale veți discuta împreună și detaliile legate de partea financiară a procedurii.
De asemenea, toți pacienții sunt încurajați să revină o dată pe an pentru un control de rutină, așadar te vei bucura de o colaborare pe termen lung și de un medic care va fi alături de tine la fiecare pas în drumul tău pentru a obține corpul mult visat!
Recuperarea după operația de micșorare sâni
Rezultatele intervenției chirurgicale de micșorare a sânilor sunt vizibile imediat. În timp, vei observa că inflamația post-chirurgicală se va diminua și liniile de incizie se vor estompa. Satisfacția față de noua ta imagine va continua să crească de-a lungul procesului de recuperare.
În general, recuperarea după o astfel de procedură durează între 6 luni și un an, însă poate varia în funcție de complexitate, precum și de caracteristicile individuale ale corpului tău. Vei primi instrucțiuni specifice privind recuperarea și vei fi monitorizată pe parcursul întregului proces.
Este important să respecți întocmai instrucțiunile medicului pentru a obține cele mai bune rezultate și pentru a minimiza riscul de apariție a complicațiilor.
Riscuri și contradicații
Ca orice altă intervenție chirurgicală, există și unele contraindicații și factori care pot determina medicul să nu îți recomande operația de micșorare a sânilor sau să necesite precauții suplimentare.
Iată câteva dintre situațiile în care reducția mamară poate să nu fie alegerea potrivită pentru tine:
- Afecțiuni medicale preexistente – Dacă te confrunți cu boli cardiace grave, diabet zaharat necontrolat, tulburări de coagulare a sângelui sau infecții active, este posibil să nu fii o candidată potrivită pentru această intervenție sau să necesite amânare până la rezolvarea celorlalte probleme de sănătate.
- Sarcina și alăptarea – Nu este o operație recomandată femeilor gravide sau care alăptează. Este indicat să aștepți până la finalizarea acestor perioade înainte de a lua în considerare micșorarea sânilor.
- Tulburările psihice – Dacă suferi de boli psihiatrice va fi nevoie de evaluări și de consiliere suplimentare înainte de efectuarea operației.
- Incapacitatea de a urma indicațiile postoperatorii – Trebuie să respecți cu strictețe instrucțiunile medicului tău privind recuperarea, inclusiv odihna, utilizarea corectă a sutienului postoperator și evitarea efortului fizic excesiv. Dacă nu ești dispusă să respecți aceste condiții, procedura poate fi contraindicată.
Înainte de a alege reducția mamară vei fi informată și asupra riscurilor pe care această operație le presupune. Acestea nu sunt cu nimic mai diferite sau mai grave decât în cazul celorlalte intervenții chirurgicale și pot include:
- Vânătăi
- Cicatrici
- Sângerări sau infecții
- Dificultate sau incapacitate de a alăpta
- Asimetria sânilor sau a mameloanelor
Te încurajăm să discuți cât mai deschis cu Dr. Mujdaba despre cum se aplică aceste contraindicații și riscuri în cazul tău, pentru a face cea mai bună alegere!
Recomandări și sfaturi post operatorii
O bună îngrijire postoperatorie poate face diferența între o revenire rapidă și fără incidente la rutina ta normală și una care este împiedicată de complicații neașteptate.
- Sânii tăi vor fi acoperiți cu un pansament de tifon sau bandaje.
- Poate fi necesară plasarea unui tub de drenaj la nivelul fiecărui braț pentru a elimina orice exces de sânge sau lichid.
- Medicul îți va explica cum să îți îngrijești cicatricile, astfel încât acestea să se vindece cât mai estetic.
- Dacă vei resimți durere locală după operație, poți lua medicamente antiinflamatoare la recomandarea medicului.
- Poți aplica o pungă cu gheață pe sâni timp de 10 până la 20 de minute. Încearcă să faci acest lucru la fiecare 1 până la 2 ore în următoarele 3 zile, până când inflamația se reduce.
- Pentru a diminua inflamația, va trebui să porți în permanență sutienul de susținere care a fost plasat la sfârșitul intervenției chirurgicale în primele 4 până la 6 săptămâni după operație.
- Nu ar trebui să conduci până când nu mai este dureros să porți centura de siguranță.
- Nu ridica niciun obiect peste nivelul capului timp de 2 până la 3 săptămâni.
- Evită întinderile, exercițiile fizice intense și ridicarea greutăților până la 6 săptămâni după operație.
Dacă vei respecta toate indicațiile și sfaturile medicului te vei bucura de o vindecare rapidă și fără probleme. De asemenea, în eventualitatea în care observi sângerări, simptome neobișnuite sau resimți o durere severă, te încurajăm să revii pentru un control și să discuți cu medicul tău aceste aspecte.
Întrebări frecvente
- Pot face operație de reducție mamară dacă am avut un nodul la sân în antecedente sau alte operații la nivelul sânilor?
Înainte de operație, te vei întâlni cu chirurgul plastician pentru a discuta despre istoricul tău medical, inclusiv despre eventuala îndepărtare a unui nodul de la sân sau dacă ai oricare alte afecțiuni medicale care îți afectează sânii.
- Ce investigații trebuie să fac înainte de operație?
La recomandarea medicului va trebui să faceți și câteva analize de sânge, o ecografie de sân sau o mamografie.
- Ce medicamente nu am voie să iau înainte de operație?
Evită aspirina, medicamentele antiinflamatoare și suplimentele pe bază de plante, care pot crește sângerarea. Anticoncepționalele trebuiesc oprite cu 4-6 săptămâni înainte de operație , deoarece favorizează apariția cheagurilor de sânge.
- Cum influențează statusul meu de fumătoare vindecarea?
Fumatul scade fluxul de sânge în piele și poate încetini procesul de vindecare. Dacă fumezi, cel mai probabil medicul îți va recomanda să renunți la acest obicei înainte de operație și pe durata recuperării.
Programează-te și tu la o consultație la Dr. Mujdaba pentru a afla dacă poți beneficia de o operație de micșorare a sânilor și te vei bucura de servicii medicale de calitate, care te vor ajuta să scapi de orice disconfort și să te simți excelent în pielea ta!
Preț |
|
---|---|
Reducție mamară | 4000 € |