Deși îmbătrânirea este un proces natural, cu toții ne dorim să rămânem tineri și frumoși. Din acest motiv, numărul intervențiilor estetice este într-o continuă creștere. Una dintre cele mai simple soluții pe care le poți alege în lupta cu înaintarea în vârstă și ridurile este injectarea de toxină botulinică. 

Vrei să afli mai multe despre această procedură eficientă? Citește în continuare!

Ce este toxina botulinică?

Te-ai întrebat ce este toxina botulinică? De fapt, este o proteină neurotoxică produsă de bacteriile Clostridium botulinum, iar în cantități mari poate fi periculoasă pentru organism deoarece paralizează mușchii. Totuși, în doze controlate, toxina botulinică tip A poate fi utilizată în scopuri estetice și terapeutice. 

Forma cosmetică a toxinei botulinice , denumită, de obicei „Botox” de către pacienți este un produs injectabil pe care medicii îl folosesc de ani de zile pentru a trata ridurile și cutele faciale. 

Când toxina botulinica este injectată, blochează anumite semnale nervoase care fac mușchii să se contracte. Mușchii se relaxează, reducând ridurile nedorite. Acest efect durează aproximativ 3-6 luni. După aceea, mușchii se mișcă din nou și ridurile revin.

Pentru ce este folosită toxina botulină?

Cel mai frecvent motiv pentru care medicii folosesc injectarea cu toxină botulinică este reducerea aspectului ridurilor feței, dar aceasta poate ajuta și la tratarea altor afecțiuni, cum ar fi:

  • Transpirație excesivă (hiperhidroză)
  • Distonie cervicală
  • Spasmul ochiului (blefarospasm)
  • Ochi încrucișați (strabism)
  • Bruxismul (scrâșnitul dinților)
  • Migrenă cronică
  • Vezică hiperactivă
  • Contracturi musculare

În plus, toxina botulinica poate fi folosită pentru gestionarea durerii deoarece blochează semnalele nervoase care controlează activitatea musculară, favorizând relaxarea și ameliorarea durerii. Tratamentul cu Botox poate ajuta pacienții care se confruntă cu:

  • Dureri de spate
  • Dureri de gât 
  • Durere de maxilar
  • Dureri nervoase
  • Durere de sciatică 
  • Neuropatie 
  • Dureri pelvine 
  • Durerea miofascială cronică 
  • Osteoartrita 
  • Dureri articulare 
  • Dureri ale articulației temporo-mandibulare

Dacă îți dorești să optezi pentru injecțiile cu botox ca să reduci ridurile, vino în cabinetul Dr. Mujdaba și bucură-te de această procedură realizată de profesioniști  într-un mediu sigur și controlat.

Cum te pregătești pentru injectarea cu toxina botulinică

Înainte de injectarea cu toxină botulinică, indiferent dacă se efectuează în scop cosmetic sau terapeutic va fi necesară o discuție cu medicul pentru analiza istoricul medical și starea ta actuală de sănătate. 

Este important să îi spui medicului estetician dacă ai făcut orice tip de injecție cu toxină botulinică în ultimele patru luni sau dacă urmezi alte tratamente precum relaxante musculare, somnifere, antihistaminice sau anticoagulante. 

Poate fi necesar stopezi tratamentul cu câteva zile înainte de injectare pentru a reduce riscul de sângerare sau vânătăi.

Cel mai bine este să eviți alcoolul începând cu cel puțin 1 săptămână înainte de procedură.

  • În timpul procedurii

Injecțiile cu Botox sunt, de obicei,  efectuate în cabinetul medicului. Injecțiile se pot simți inconfortabil, dar procedura se termină rapid. Medicul aplică un anestezic local înainte de a face injecțiile. În cazul în care injecțiile sunt destinate tratării vezicii hiperactive este posibil să fie nevoie de anestezie locală sau regională.

Medicul folosește un ac subțire pentru a injecta cantități mici de toxină botulinică în piele sau mușchi. Numărul de injecții necesare depinde de mulți factori, inclusiv de amploarea zonei tratate.

Este posibil să ai câteva umflături mici pe piele la locul injectării, dar acestea vor dispărea în momentul în care părăsești cabinetul. Este posibil să ai, de asemenea, niște vânătăi ușoare care se vor rezolva în 24-48 de ore.

Deși este o procedură aparent simplă, este nevoie de un profesionist în domeniu pentru a o putea realiza. Există 43 de mușchi la nivelul feței, iar medicul trebuie să cunoască și să identifice corect punctele în care se vor face injecțiile, astfel încât să acționeze doar asupra muschilor care produc ridurile, fără a-ți afecta expresiile faciale naturale. 

Nu trebuie să-ți faci griji legat de acest aspect atunci când vii în cabinetul nostru, avem o echipă de profesioniști!

Care sunt reacțiile adverse ale toxinei botulinice?

Injectarea cu botox este relativ sigură atunci când este efectuată de un medic cu experiență. Totuși, este posibil să experimentezi unele reacții adverse temporare după o injecție cu toxină botulinică.

Posibilele efecte secundare și complicații includ:

  • Vânătăi
  • Dureri de cap
  • Pleoapă căzută (ptoză)
  • Amorţeală
  • Uscarea ochilor sau lăcrimare severă
  • Zâmbet strâmb
  • Slăbiciune musculară
  • Dificultăți de a vorbi sau de a înghiți
  • Probleme de respirație
  • Pierderea controlului vezicii urinare
  • Probleme gastrointestinale
  • Durere ușoară sau umflare în jurul locului de injectare
  • Simptome asemănătoare gripei sau senzație generală de rău

Cele mai multe probleme sunt ușoare și se ameliorează într-o zi sau două, în cazul în care acestea nu dispar este recomandat să revii pentru un consult.

Cine nu ar trebui să folosească injecțarea cu toxină botulinică ?

Deși este o procedură relativ sigură, anumite persoane nu sunt eligibile pentru injecțiile cu toxină botulinică. Iată cine nu ar trebui să opteze pentru această intervenție:

  • Persoanele sub 18 ani
  • Femeile însărcinate sau care alăptează
  • Persoanele care au boli neuromusculare, pleoape căzute sau mușchii feței slabi
  • Persoanele care sunt alergice la proteina din lapte de vacă sau la alte componente ale injecției
  • Persoanele cu infecții sau afecțiuni dermatologice în locul în care ar trebui să se aplice injecția

În cazul în care te regăsești într-una dintre aceste categorii și totuși îți dorești această procedură, vino la clinica noastră și discută cu Dr. Mujdaba! Datorită experienței vaste și empatiei sale va găsi cu siguranță o soluție potrivită pentru tine.

Indicații și contraindicații după injectarea cu botox

După injecțiile cu botox este important să respecți indicațiile și recomandările specialiștilor noștri pentru ca efectele să fie cele pe care ți le dorești:

Iată ce este indicat să faci după această procedură:

  • Păstrează zona curată, fără murdărie, transpirație sau alți posibili iritanți. 
  • Exersează mușchii faciali injectați zâmbind sau făcând alte expresii faciale, astfel vei ajuta soluția de Botox să se instaleze în mușchii vizați.
  • Hidratează-te corespunzător.
  • Dormi pe spate în prima noapte după injectarea cu toxină botulinică pentru a reduce la minimum presiune exercitată asupra zonelor tratate și pentru a permite Botoxului să se instaleze la locul potrivit. 
  • Poți aplica în siguranță o compresă rece pe zonele tratate pentru a ameliora disconfortul și a minimiza umflarea.
  • Așteaptă câteva zile înainte de a beneficia de alte tratamente faciale, microdermabraziune, terapie cu laser pentru piele, masaje pentru a permite Botoxului să-și exercite acțiunea asupra ridurilor.
  • Te poți întoarce la activitățile normale imediat după procedură.

Ține cont de contraindicațiile după injectarea cu botox:

  • Nu freca și nu aplica nicio presiune pe zonele tratate timp de cel puțin patru ore după procedură. Frecarea sau masarea feței poate duce la răspândirea soluției de Botox în zone nedorite și la apariția iritațiilor sau vânătăilor.
  • Nu te culca și nu sta în poziție orizontală timp de cel puțin patru până la șase ore după ce ai primit injecțiile cu Botox deoarece poate migra și afecta alți mușchi ai feței. 
  • Nu efectua nicio activitate solicitantă timp de 24 de ore după tratament deoarece ar putea apărea umflături și iritații nedorite la locurile de injectare.
  •  Nu bea alcool cel puțin în primele 24 de ore, acesta deshidratează corpul și poate provoca roșeață sau iritație la locurile de injectare. 
  • Nu lua anticoagulante, aspirină sau antiinflamatoare nesteroidiene în primele 24 de ore deoarece cresc riscul de vânătăi sau sângerare.
  • Nu te spăla pe față și nu aplica nicio cremă hidratantă cel puțin 6 ore de la intervenție.
  • Nu te expune la soare sau căldură 1-2 zile după tratamentul cu botox, iar apoi asigură-te că folosești o cremă cu factor de protecție.
  • Nu folosi machiaj sau săpun parfumat în primele 24 de ore pentru a nu irita zona injectată.

Cât timp au efect tratamentele cu toxină botulinică?

Injecțiile cu toxină botulinică încep de obicei să funcționeze de la una până la trei zile după tratament, iar efectele toxinei botulinice vor dura 3 până la 6 luni. Pe măsură ce acțiunea musculară revine încet, liniile și ridurile încep să reapară și trebuie tratate din nou. Ridurile par adesea mai puțin severe în timp, deoarece mușchii se micșorează.

Injectarea cu toxina botulinică sau injeectare botox preț și costuri aferente 

Prețul injectării cu Botox variază în funcție de mai mulți factori precum:

  • Numărul de zone vizate
  • Complexitatea procedurii
  • Toxina botulinică preț pe unitate sau pe marca comercială
  • Experiența esteticianului
  • Clinica sau cabinetul în care mergi
  • Locația geografică
  • Servicii și taxe adiționale
  • Necesitatea unor intervenții sau investigații suplimentare

În cabinetul dr. Mujdaba te poți bucura de injectare cu botox la preț avantajos:

  • Injectare toxină botulinică 1 zonă – 100 euro
  • Injectare toxină botulinică pentru Hiperhidroza (transpirație excesivă) – 450 euro

Dacă dorești mai multe informații procedura de injectare cu botox sau despre prețurile acestora nu ezita să ne contactezi la 0771 652 456!

Întrebări frecvente

Ți-am pregătit câteva întrebări frecvente ale pacienților noștri, poate îți sunt utile și ție aceste răspunsuri:

  • Ce zone ale feței pot fi tratate cu botox?

Botoxul poate fi folosit pentru a trata liniile și ridurile de pe o serie de zone diferite ale feței, inclusiv fruntea, zona ochilor (laba gâștei) și liniile buzelor. Poate fi injectat pentru a atenua gropițele bărbiei. Injecțiile cu toxină botulinică pot fi realizate la nivelul mușchii maxilarului pentru a ajuta la ameliorarea durerii cauzate de scrâșnirea dinților sau disfuncții ale articulației temporo-mandibulare.

  • Este sigură injectarea cu botox?

Da, tratamentul cu botox este aprobat de FDA pentru atenuarea liniilor și ridurilor, însă este necesar un consult medical înainte de procedură.

  • Pot să opteze și bărbații pentru această procedură?

Cu siguranță! Injectarea cu toxină botulinică este disponibilă pentru orice

persoană care dorește să scape de riduri, indiferent de sex sau vârstă!

  • Este o procedură dureroasă?

Majoritatea pacienților consideră că injecțiile sunt relativ nedureroase . Unii pot experimenta o senzație de ciupitură sau de usturime în timpul injecțiilor, dar aceasta este de obicei ușoară și temporară. Un anestezic local sau gheața pot fi folosite pentru a minimiza orice disconfort.

  • Poate afecta Botoxul expresivitatea facială?

Tratamentul cu Botox are ca obiectiv diminuarea ridurilor și liniilor fine prin relaxarea mușchilor subiacenți. Atunci când este administrat corect și în doze adecvate, Botoxul poate atenua semnele de îmbătrânire, păstrând în același timp expresivitatea naturală a feței. 

Este necesară injectarea unei doze optime de toxină botulinică astfel încât să se obțină un aspect întinerit, fără a afecta capacitatea pacientului de a zâmbi, de a se mira sau de a-și exprima alte emoții.

Cu toate acestea, există cazuri în care, expresiile faciale pot fi temporar afectate, fie din cauza unei dozări excesive, fie a unei plasări imprecise a injectării.

Visezi la un aspect întinerit al feței, fără riduri? Programează-te la dr. Mujdaba și lasă-ne să îți transformăm visul în realitate!

Preț

Toxină Botulinică
1 zonă 100 €
Hiperhidroza (transpirație excesivă) 450 €
  Programare →